„Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă…” (Faptele apostolilor 4:34)

     Atunci când ne gândim la Biserica Noului Testament, avem tendința să ne concentrăm atenția asupra puterii și creșterii ei. În Faptele apostolilor, capitolul 2, la predica apostolului Petru se întorc la Hristos aproape trei mii de suflete. În Faptele apostolilor, capitolul 3, un olog din naștere care stătea la cerșit la poarta Templului a fost vindecat prin lucrarea lui Petru și a lui Ioan. În Faptele apostolilor, capitolul 4, citim următoarele: „mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.” (vers. 4). Predicare! Câștigare de suflete! Minuni! Creștere! Lucruri uimitoare! Dar iată și o parte a relatării pe care nu trebuie s-o trecem cu vederea: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.” (Faptele apostolilor 4:32-37). Da, prioritatea noastră trebuie să fie câștigarea oamenilor pentru Hristos și aducerea lor la maturitate spirituală; dar dacă dorim să călcăm pe urmele Bisericii Noului Testament și să le urmăm exemplul, nu avem voie să uităm că suntem chemați și să avem grijă unii de alții!